Zi deosebită pentru minorii de la penitenciarul din Lipcani: Au mâncat pizza şi au asistat la un concert rock
Zi deosebită pentru minorii care îşi ispăşesc pedeapsa la penitenciarul din Lipcani. Au primit cadouri, au fost serviţi cu pizza şi s-au distrat pe ritmuri de muzică rock. Şi asta pentru că în vizită a fost soţia premierului, şi cea a ambasadorului Italiei la Chişinău.
După ce i-au întâmpinat cu muzică şi dans, minorii le-au povestit oaspeţilor despre viaţa de după gratii.
"Unii muncesc, fac icoane, rame pentru fotografii. Care şi cum. La şcoala de meserii am obţinut profesia de tâmplar. Am primit şi o diplomă", a spus un minor.
Cele două doamne i-au bucurat pe adolescenţi cu delicii italiene, dar nu au uitat nici de lucrurile de primă necesitate.
"Le-am adus nişte perne, şampunuri, pentru igienă, făină. Totul de la oamenii buni care au fost deschişi către apelul nostru de ai ajuta pe băieţii aceştea", a menţionat Sanda Filat, soţia prim-ministrului.
Minorii au avut parte şi de un concert rock.
În penitenciarul din Lipcani îşi ispăşesc pedeapsa 45 de minori. Aproximativ 70 la sută dintre ei au fost condamnaţi pentru furt şi tălhărie.