Mii de oameni, din 12 oraşe din Belgia, au dansat pe ritmuri fierbinţi pentru a marca începutul preşedinţiei belgiene a Uniunii Europene. Tineri, dar şi oameni de vârsta a treia au exersat timp de o oră şi jumătate mişcările coregrafice, pentru ca apoi să danseze simultan.
Evenimentul a fost urmat de o mare petrecere în faţa Parlamentului European.
În cadrul concertului au cântat artişti din străinătate. Jazz-ul şi muzica simfonică au fost cele mai solicitate genuri. Acrobaţi şi dansatori au susţinut melodiile interpretate de maeştri.
Este cel mai mare show organizat vreodată în faţa Parlamentului European. Premierul belgian, Yves Leterme, a urmărit întregul concert. Organizatorii cred că la marele eveniment au participat peste 40 de mii de oameni.