Generalul David Petraeus a preluat astăzi funcţia de comandant al trupelor americane din Afganistan. Fostul comandant, Stanley McChrystal, a fost demis de preşedintele Obama, după ce o revistă a publicat un articol în care McChrystal critică administraţia americană.
Generalul David Petraeus a declarat că reducerea pierderilor civile şi protejarea soldaţilor Alianţei Nord-Atlantice sunt priorităţile misiunii sale în zonă. El a mai spus că regulile de angajament referitoare la o mai mare susţinere a forţelor internaţionale implicate în conflict vor fi examinate pentru a deveni mai eficiente.
Petraeus a apreciat contribuţia predecesorului său, McChrystal, la misiunea din Afganistan. De la începutul acestui an, peste 320 de militari străini au murit în Afganistan.