52 de tone de artificii au fost confiscate în Italia, în preajma Revelionului
52 de tone de artificii au fost confiscate în Napoli, Italia, în preajma Revelionului, în urma unor ample operaţiuni, iar 11 oameni au fost arestaţi. Cea mai mare cantitate de materiale pirotehnice, în total 30 de tone, au fost găsite în orăşelul Giugliano, de lângă Napoli, valoarea acestora ridicându-se la jumătate de milion de dolari.
Într-o altă localitate, oamenii legii au descoperit o fabrică în care se produceau artificiile. De acolo au fost confiscate trei tone de materiale pirotehnice şi mai multe utilaje speciale.
Presa italiană mai scrie că, în urma unui control de rutină, poliţiştii au tras pe dreapta două camioane, care transportau ilicit 140 de kilograme de artificii.
Oamenii din Napoli obişnuiesc să folosească focuri de artificii de sărbători, atât în zonele publice, cât şi cele private. De cele mai multe ori, însă, utilizarea lor lor lasă în urmă răniţi.