Unitatea militară "Ştefan cel Mare" sărbătoreşte astăzi 19 ani de la creare
Meniu special, program artistic şi demonstraţii militare. De asta au avut azi parte militarii de la unitatea "Ştefan cel Mare" la cei 19 ani de la creare. Cu toate că s-au pregătit câteva luni de acest eveniment, unii soldaţi nu au putut spune când a fost formată unitatea, iar alţii spun că sărbătoresc azi...Hramul Capitalei.
Unitatea militară "Ştefan cel Mare" a fost creată în 1992. Oaspeţii prezenţi la eveniment au putut admira tehnica militară şi au luat cunoştinţă de condiţiile de trai din cazarme.
"Am venit să văd tehnica. Sunt oaspete aici în oraş şi de asta şi am venit. Pentru un bărbat este ceva normal ca să facă armata", a spun un tânăr.
Unii militari sărbătoresc azi doar Hramul oraşului. Cât despre anul în care a fost creată unitatea, soldaţilor le-a fost greu să-l identifice.
"Sărbătorim ziua oraşului şi aici în Armantă tot ziua oraşului sărbătorim", a menţionat un alt tânăr.
Ministrul Apărării spune că este mulţumit de activitatea celei mai mari unităţi din cadrul Armatei Naţionale. Totuşi, potrivit ministrului, militarii mai au de lucru.
"Sunt mulţumit, însă este loc pentru a ne perfecţiona permanent şi aceasta o spun, aceasta o cer de la subalternii mei", a declarat ministrul Apărării, Vitalie Marinuţă.
În 1992, în unitatea militară "Ştefan cel Mare" îşi făceau serviciul militar aproape 2.500 de soldaţi. Acum aici sunt aproximativ 700 de soldaţi. În această lună urmează să mai fie înrolaţi încă 200 de tineri.
- Sărbătoare în siguranţă: Sute de poliţişti şi angajaţi ai serviciilor speciale vor sta de gardă de Hramul Oraşului
- Chişinăul împlineşte astăzi 575 de ani. Sărbătoare cu muzică, dansuri, bucate alese, flori şi mulţi oaspeţi
- Aproape 150 de tineri militari au jurat credinţă Patriei astăzi
- Carabinierii au împlinit 20 de ani de la înfiinţare