Carpov: Moscova nu este la prima abatere, iar acţiunile lui Smirnov sunt contradictorii
Chişinăul nu este surprins de susţinerea pe care o manifestă Kremlinul faţă de unul dintre candidaţii înregistraţi pentru alegerile din regiunea Transnsitreană şi îi sugerează actualului şef de la Tiraspol, Igor Smirnov, să părăsească scena politic. Moscova susţine că Smirnov ar trebui să ofere locul unui lider mai tânăr şi mai diplomat.
Vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, a declarat într-un interviu pentru radio Europa Liberă, că Moscova nu este la prima "abatere" de acest fel. "Pot să mă refer în sensul acesta şi la mesajele oficiale pe care le-au transmis domnul Grâzlov, domnul Putin către domnul Kaminski. Acum vedem încă o acţiune de acelaşi fel", a spus Carpov.
Oficialul a menţionat că autorităţile de la Chişinău nu vor recunoaşte nici aceste alegeri din regiune. Mai mult, Eugen Carpov spune că, acţiunile liderului de la Tiraspol, Igor Smirnov, după consultările ce au avut loc la Moscova, sunt contradictorii. Vicepremierul se referă la decizia Tiraspolului de a nu trece la ora de vară.
"Regiunea transnistreană, sau Smirnov, doreşte să menţină fusul orar împreună cu Ucraina şi Federaţia Rusă. O altă iniţiativă a domnului Smirnov, ideea adoptării unui act normativ de către aşa-zisul soviet suprem din Tiraspol, care ar stipula poziţia regiunii în negocierile privind reglementarea conflictului transnistrean", precizează Eugen Carpov.
Vicepremierul spune că ultima acţiune "vine să creeze obstacole în reglementarea definitivă a conflictului şi nu să sprijine o avansare pozitivă pe direcţia respectiv". "Politica liderului de la Tiraspol este controversată pentru moment. Înţeleg că multe acţiuni se fac şi din perspectiva aşa-ziselor alegeri", a mai competat Carpov.
În ceea ce priveşte data şi locul unde va avea loc următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2 privind rezolvarea conflictului transnistrean, oficialul spune că se discută despre a doua jumătate a lunii noiembrie. Anterior, Eugen Carpov spunea că Lituania, în calitate de preşedinte în exerciţiu a OSCE, a propus să găzduiască reuniunea de la Vilnius, unde vor fi reluate negocierile oficiale.
Decizia de reluare a negocierilor în formatul 5+2 privind soluţionarea diferendului transnsitrean a fost luată la Moscova, pe 21 septembrie, în cadrul consultărilor. Negocierile oficiale au fost întrerupte în anul 2006. În formatul de negocieri 5+2 participă Chişinăul şi Tiraspolul, părţi aflate în conflict, trei mediatori – Rusia, Ucraina şi OSCE, iar SUA şi Uniunea Europeană au statut de observatori.
- "Cel mai mare obstacol în dezvoltarea relaţiilor dintre Moldova şi Uniunea Europeană este conflictul transnistrean"
- UE a prelungit cu un an sancţiunile impuse liderilor de la Tiraspol
- Consiliul Uniunii Europene a prelungit pentru un an sancţiunile împotriva liderilor de la Tiraspol
- Tiraspolul a prelungit interdicţia de călătorie pentru unii oficiali europeni
- Miliţienii din Transnistria instigă locuitorii la nesupunere faţă de poliţiştii moldoveni
- Tiraspolul acuză poliţiştii de implicarea în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din Transnistria