Victimele foamei: În Somalia 81,2% din populaţie trăieşte în sărăcie, iar peste 70% nu are apă potabilă
Aproape un milion de oameni riscă să moară de foame în mai multe ţări din Cornul Africii în următoarele patru luni avertizează ONU. Alte peste 13 milioane de persoane sunt la limita subzistenţei. Situaţia umanitară dramatică este agravată şi de cea mai severă secetă din ultimii 60 de ani. Potrivit Naţiunilor Unite, în fiecare secundă, în lume, un copil moare de foame.
Imagini cutremurătoare cu adulţi şi copii din Cornul Africii care se sting de foame şi sete sub ochii medicilor şi ai voluntarilor fac înconjurul lumii. Ajutoarele internaţionale nu sunt suficiente. Mii de familii din Somalia, Etiopia, Kenya şi Djibouti îşi părăsesc locuinţele şi se adăpostesc în taberele pentru refugiaţi.
Situaţia este dramatică şi în Somalia, unde 81,2 la sută din populaţie trăieşte în sărăcie, iar 70 la sută nu are apă potabilă şi mâncare. Cinci mii de somalezi părăsesc săptămânal regiunile aride şi caută refugiu în Kenya şi Etiopia. Culturile lor s-au uscat, animalele le-au murit de sete, iar copiii sunt malnutriţi. Spitalele sunt arhipline, iar medicamentele nu ajung.
Potrivit unui raport al ONU dat publicităţii în luna august, în doar trei luni, în Cornul Africii au murit de foame peste 30 de mii, majoritatea sub cinci ani.