VEZI agenda politică a săptămânii viitoare
După o săptămână destul de agitată din punct de vedere politic, nici zilele următoare nu se anunţă mai liniştite. Liderii PL şi PD s-ar putea întâlni pentru a se pronunţa pe marginea cerinţelor prim-ministrului, Vlad Filat, privind demiterea mai multor funcţionari.
Săptămâna ar putea începe cu o întâlnire a liderulor AIE, cel puţin preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat că şi-ar dori o astfel de întrevedere pentru a discuta soarta Alianţei. Cert este că democratul Marian Lupu nu va participa la întrunire pentru că pleacă într-o deplasare la Bruxelles. Liberalul Mihai Ghimpu nu a anunţat încă dacă va da curs acestei invitaţii.
Săptămâna viitoare premierul va întreprinde o vizită în Sankt-Petersburg, unde se va întâlni cu şefii de guverne din spaţiul CSI. În cadrul vizitei, acesta va discuta cu premierul rus, Vladimir Putin, despre tariful la gazele naturale.
Scena politică de la Chişinău rămâne, însă, la fel de agitată, pentru că tot săptămâna viitoare expiră şi termenul în care premierul a propus demiterea procurorului general şi a directorul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare. Dacă vor exista remanieri sau nu, vom afla joi sau vineri, când se vor desfăşura şedinţele plenare.