Furia celor "99 la sută" a cuprins întreaga lume
Acum aproape o lună, câteva sute de americani au lansat un apel privind ocuparea principalului cartier financiar din New York. Mişcarea a devenit populară în întreaga lume, iar sâmbătă, "Cei 99 la sută", cum îşi spun manifestanţii care nu mai tolerează lăcomia celor ce constituie doar un procent din populaţie, au protestat în peste 80 de ţări din întreaga lume.
Mii de americani au protestat la New York dar şi la Washington. Oamenii sunt nemulţumiţi de monopolul băncilor şi a corporaţiilor. Potrivit poliţiei, cel puţin 24 de manifestanţi au fost arestaţi.
Şi în Europa, criza a scos în stradă zeci de mii de oameni. Noaptea trecută străzile din capitala Italiei aratau ca după război. Sute de manifestanţi furioşi au incendiat mai multe maşini şi au spart geamurile băncilor. Violenţele s-au soldat cu cel puţin 70 de răniţi.
Şi pe străzile Londrei şi-au petrecut noaptea sute de protestatari. Aceştia au dat mari bătăi de cap oamenilor legii. Alături de miile de manifestanţi londonezi a fost şi fondatorul Wikileaks, Julian Assange.
Şi capitala Germaniei a avut parte de o noapte plină de violenţe. Poliţia a recurs la forţă în încercarea de a alunga protestatarii din faţa Bundestagului german.
Protestele s-au răspândit şi în America Latină. Mii de oameni au manifestat în Argentina, Chile şi Mexic. Oamenii au condamnat inegalitatea financiară şi lipsa locurilor de muncă. Ei au ieşit în stradă şi în Japonia, Coreea de Sud, Taiwan sau Filipine. Protestele s-au răspândit, de asemenea, în Australia şi Noua Zeelandă.