Metodă de a obliga studenţii să meargă la ore: Căminele sunt închise de la ora 8 până la 14
Acces interzis în cămine în prima jumătate a zilei. Este decizia Colegiului Ecologic din Chişinău, care încearcă, astfel, să oblige studenţii să frecventeze cursurile de dimineaţă. Administraţia instituţiei susţine că astfel face şi economii. Studenţii nu sunt de acord cu decizia şi au organizat astăzi o acţiune de protest.
De mai bine de o săptămână, căminele Colegiului Ecologic sunt închise de la ora 8.00 până la 14.00. Studenţii sunt nevoiţi să meargă la lecţii sau la bibliotecă, în mod organizat. "În fiecare dimineaţă , dacă ai sau nu ai prima pereche trebuie să te scoli la ora opt să vii la colegiu să stai o pereche să îngheţi pentru că căminul se închide", se revoltă o studentă.
Studenţii cer să nu fie închise căminele. "Am făcut grevă şi ne-au spus că vor fi expulzaţi din cămin şi colegiu cei care au 40 de absenţe şi cei care dorm ziua în cămin", a menţionat o tânără.
Administraţia colegiului afirmă că astfel obligă studenţii să meargă la lecţiile de dimineaţă. În acelaşi timp, face şi economii.
"Studenţii rămân şi dorm în cămin, în timpul acesta lumina este aprinsă, aragazul este în funcţiune fără nici un motiv. Din aceste considerente, noi suntem nevoiţi să acţionăm aşa pentru a economisi acele resurse energetice şi pentru faptul ca să putem obliga studenţii să vină totuşi la prima perche, să fie la prima oră", a explicat directorul adjunct la Colegiul de Ecologie, Alexandru Găluşcă.
Conducerea instituţiei a anunţat că studenţii care vor avea mai mult de 40 de absenţe, de la începutul anului de învăţământ, vor fi exmatriculaţi.
- Studenţii vor plăti mai mult pentru cazarea în cămine
- Vezi cât vor scoate din buzunare studenţii pentru a achita un loc de cazare în cămin
- Studenţii Colegiului Pedagogic din Soroca nu merg la ore, ci strâng mere în livadă
- Studenţii, în căutarea unui loc de trai! Cererea pentru închirierea locuinţelor creşte înainte de noul an de studii