STUDIU: Ucigaşii psihopaţi pot fi identificaţi după modul în care vorbesc
Criminalii psihopaţi folosesc cuvinte care dezvăluie egoismul, lipsa sentimentelor şi indiferenţa. Ei nu sunt capabili de empatie şi nu au remuşcări. Acestea sunt concluziile unui studiu în cadrul căruia au fost cercetate caracteristicile persoanelor bolnave psihic care au comis cândva omoruri, scrie futurity.org, citat de descopera.ro.
Studiul ar putea conduce la noi metode de diagnostic şi tratament şi cel mai probabil va fi utilizat în aplicarea legii.
"Descoperirile noastre sunt primele de acest gen ce relevă faptul că se poate utiliza un sistem automat pentru a detecta modelele de vorbire ale psihopaţilor", a declarat profesorul Universităţii din Cornell, SUA, Jeff Hancock.
În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă au comparat declaraţiile a 14 criminali psihopaţi întemniţaţi cu cele spuse de alţi 38 de criminali care nu au fost diagnosticaţi ca fiind psihopaţi. Fiecărui subiect implicat în studiu i s-a cerut să descrie în detaliu crima comisă. Relatările acestora au fost înregistrate, transcrise şi analizate de un computer.
Criminalii bolnavi au folosit adesea conjuncţii precum: deoarece, întrucât, astfel încât, ca şi cum considerau că fapta lor "trebuia făcută" pentru a atinge un ţel personal. De asemenea, în relatările lor, folosesc verbe la trecut, fapt ce sugerează că s-au detaşat complet de crimă.
De asemenea, autorii studiului menţionează că sunt necesare cercetări în continuare, pentru a descifra caracteristicile modului de a vorbi al psihopaţilor nu numai în relaţie cu crima comisă, ci şi atunci cînd e vorba despre situaţii neutre.