Hânceşti a devenit pentru o zi Capitala Moldovei la motocros
Hânceşti a devenit pentru o zi Capitala Moldovei la motocros. Cupa oraşului a strâns peste 60 de sportivi din 10 ţări. Marea dezamăgire a fost însă lipsa din lista participanţilor a celui mai bun motociclist moldovean Mihai Cociu. Fondul de premii al turneului a fost de zece mii de dolari.
Turneul internaţional Cupa Hânceşti la motocros s-a desfăşurat fără cel mai bun motociclist din Moldova - Mihai Cociu. Medicii i-au interzis acestuia să urce pe motocicletă cel puţin o lună după ce s-a accidentat la spate.
Fondul de premii a competiţiei a constituit 10 mii de dolari. Premiul mare, destinat câştigătorilor în categoriile de bază a fost de 1500 de dolari.
Câştigătorul competiţiei la categoria destinată copiilor spune că a venit în Moldova doar pentru a participa la un turneu puternic şi nu pentru bani.
La a treia ediţie a Cupei oraşului Hânceşti la motocros au participat peste 60 de sportivi din 10 ţări.