Gabi Balint nu este sigur dacă vrea să rămână la Federaţia Moldovenească de fotbal
Gabi Balint nu mai vrea să rămână la naţională! Tehnicianul român stă pe gânduri şi nu ştie dacă va pregăti reprezentativa Moldovei. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei emisiuni din România "Ora de Prosport".
Gabi Balint stă pe gânduri şi nu ştie dacă îşi va mai prelungi contractul cu Federaţia Moldovenească de fotbal, deşi cu ceva timp în urmă a declarat că ar rămâne cu mare plăcere în Moldova.
"Eu acum stau şi mă gândesc foarte bine, dacă să continui la naţionala Moldovei sau nu, pentru că nu văd perspectivă. Sunt foarte puţini jucători tineri care vin din urmă, şi mai există probleme, care nu ar trebui să fie la o echipă naţională. De exemplu refuzul unor jucători de a veni la selecţionată", a declarat Balint.
Balint a mai spus în cadrul emisiunii "Ora de Prosport", că aceste probleme nu existau în perioada când evolua în Spania la Real Burgos, acum însă fotbalişti se gândesc la echipele de club şi la banii pe care îi primesc.
Tehniacianul român a preluat postul de selecţioner al Moldovei în ianuarie 2010. Cu Balint pe bancă, Moldova terminat campania de calificare pentru Euro-2012 pe locul cinci în grupa E cu doar 3 victorii din 9 partide disputate.