Regele Mihai al României împlineşte azi 90 de ani
Acum 90 de ani se năştea cel care avea să hotărască soarta României în cel de-al doilea război mondial. Regele Mihai al României îşi sărbătoreşte, astăzi, ziua de naştere.
Cu această ocazie, pentru prima data, după 64 de ani, Alteţea Sa va sustine, azi, un discurs în faţa plenului Parlamentului de la Bucureşti.
Regele Mihai al României a fost încoronat de două ori, între anii 1927-1930 şi 1940-1947. Este singurul şef al unui stat beligerant în cel de-al Doilea Război Mondial, aflat în viaţă. În august 1944 a decis că România trebuie să lupte împotriva Germaniei naziste, iar în 1947 a fost forţat să abdice.
În vara acestui an, preşedintele României, Traian Băsescu, a calificat abdicarea Regelui Mihai drept un "act de trădare al interesului naţional."
Externe