Certificate de naştere speciale pentru toţi copiii care s-au născut astăzi
Cu ocazia venirii pe lume a bebeluşului cu numărul 7 miliarde, în întreaga lume au fost organizate manifestări. Nici Moldova nu a fost o excepţie, chiar dacă tendinţele la scară planetară nu sunt la fel şi în ţara noastră.
Fondul Naţiunilor Unite pentru populaţie a lansat programul "Să ajutăm Moldova să crească", în cadrul căruia a fost organizat un flash-mob. Tinerii participanţi au făcut apel al responsabilitatea oamenilor, ţinând cont de faptul că numărul populaţiei este în creştere, iar pământul rămâne la aceleaşi dimensiuni.
Tot astăzi Ministerul Sănătăţii a pregătit certificate speciale pentru toţi copiii care s-au născut astăzi. Doar la Spitalul orăşenesc Nr. 1 noaptea trecută au venit pe lume 6 copii. Certificatele au fost înmânate părinţilor de către preşedintele interimar Marian Lupu.