Diacov: Eu n-am votat pentru Reşetnikov, m-am abţinut
Preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, spune că nu a votat pentru candidatura deputatului PCRM Artur Reşetnikov la funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului. Declaraţia a fost făcută într-un interviu pentru Europa Liberă.
"Eu nu l-am votat, m-am abţinut de la vot. Dar, asta nu înseamnă că cei care l-au votat au încălcat careva reguli", a menţionat preşedintele fracţiunii PD.
De asemenea, Diacov a precizat că a fost o mică şmecherie votarea sau nevotarea acestei candidaturi: "Această funcţie a fost rezervată pentru fracţiunea PCRM. A fost oferită de către AIE, era absolut clar că fracţiunea PCRM este în drept să-şi desemneze reprezentantul în această funcţie. Prin urmare, a fost o mică şmecherie votarea sau nevotarea acestei candidature".
“Este absolut decizia PCRM, fractiune care a pretins la cota sa în acest prezidiu”, a conchis preşedintele de onoare.
Întrebat dacă votul pentru vicespeakerul Parlamentului ar putea să însemne o resetare a unei noi coaliţii, Dumitru Diacov a subliniat că asta înseamnă un răspuns la o situaţie complicată, o încercare de a ieşi dintr-o situaţie şi de a pune oponentul în altă situaţie de a căuta un răspuns.
"Aceste mici competiţii nu duc la nimic altceva decât pierdere de timp. Este absolut clar că o soluţie trebuie găsită în cadrul actualei guvernări, plus încercarea de a convinge sau de a pune în situaţie comuniştii să voteze", a consemnat preşedintele de onoare al democraţilor.
În cadrul şedinţei de vineri a Legislativului, deputatul PCRM Artur Reşetnicov a fost ales vicepreşedinte al Parlamentului. Comunistul a fost ales cu votul fracţiunilor parlamentare al PCRM şi PD, candidatura acestuia acumulând 54 din voturile deputaţilor. Liberalii şi liberal-democraţii s-au abţinut să voteze.
- MAI: Agresarea fostului director SIS, Artur Reşetnikov, a fost o înscenare
- Diacov: Candidatura lui Lupu nu se pune în discuţie. Iurie Muntean: E răsuflată
- Retrospectiva politică: Săptămâna negocierilor şi criticilor, a acuzaţiilor şi a raportului procurorului general
- Lupu: Este uimitor faptul că PL şi PLDM nu au votat pentru Reşetnicov