Margareta Pâslaru, Angela Similea şi Mirabela Dauer îşi sărbătoresc ziua de naştere
Cântă cu pasiune de câteva decenii, iar melodiile lor sunt adevărate comori pentru muzica uşoară românească. Trei adevărate doamne ale cântecului sunt aniversate azi. Este vorba de Margareta Pâslaru, care împlineşte 67 de ani, Angela Similea, care face 63 şi Mirabela Dauer, care a ajuns la 64 de ani.
Margareta Pâslaru debutează în muzică la 15 ani. Printre cele mai populare piese ale sale sunt "Lasa-mi toamnă pomii verzi", "Nu vreau să moară florile de măr" sau "Păsările nu mor niciodată". Angela Similea, cea de-a doua omagiată, a atins apogeul în anii '70-'80 ai secolului trecut. Melodia "Să mori de dragoste rănită", a fost declarată "melodia secolului al 20-lea" de către public, la o gală a TVR 2, în 2000.
Unii critici muzicali spun că Mirabela Dauer este cea mai bună voce feminină a muzicii pop româneşti din ultimii 30 de ani. S-a lansat în anii '70-'80 şi a scos, până în prezent, 28 de albume.