ULTIMA ORĂ! Marea ruptură în PCRM: Dodon şi încă doi deputaţi pleacă de la comunişti VIDEO
Igor Dodon a anunţat, acum câteva minute, că pleacă din Partidul Comuniştilor. Acesta spune că a fost o decizie deloc simplă, dar necesară. Împreună cu Dodon pleacă din PCRM şi deputaţii Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc.
Dodon şi-a exprimat speranţa că în următoarele zile, vor fi urmaţi şi de alţi deputaţi din rândurile Partidului Comuniştilor.
"Am ieşit din PCRM fiindcă am înţeles că numai aşa putem oferi o soluţie pentru alegerea preşedintelui. Dacă nu se producea nicio schimbare, am fi intrat garantat în alegeri anticipate. Alegătorii PCRM vor interpreta în mod diferit acest pas. Noi, cei care părăsim PCRM, am fost şi suntem consecvenţi în acţiunile noastre, dar nu putem fi încăpăţânaţi. PCRM s-a încăpăţânat să provoace alegeri anticipate, dar aşa ceva nu se poate. Pentru mine contează eficienţa acţiunilor mele. Decât să fiu în PCRM să tac, să fiu ineficient partidului, mai bine în afară. Am fost nevoiţi să mergem la un risc extrem de mare, pentru a evita un risc şi mai mare, alegerile anticipate", a explicat politicianul.
El a menţionat că nu îl interesează soarta AIE. Mai mult, Alianţa ar trebui" să disapră ca un vis urât, pentru că se face vinovată de actuala criză politică".
"Inclusiv politica nocivă a AIE ne-a făcut să mergem la acest pas. Avem nevoie de un şef de stat detaşat de actuala guvernare. Sper că atât PCRM, cât şi celelalte partide parlamentare se vor alia la consiliul nostru şi vor vota o candidatură apolitică, de consens", a menţionat Dodon.
Acesta s-a referit şi la liderul comuniştilor, Vladimir Voronin. "În mod special, îi aducem un omagiu preşedintelui PCRM, îl considerăm cel mai puternic lider al ţării. El a fortificat ca nimeni altul statalitatea Republicii Moldova. Admiraţia noastră faţă de el ca om de stat rămâne sinceră. Îi aducem sincere recunoştinţe pentru că a avut încredere în noi şi ne-a susţinut să devenim demnitari de stat. Sper foarte mult ca domnul preşedinte Vladimir Voronoin să aprecieze corect pasul nostru, dacă nu acum, atunci mai târziu", a încheiat Igor Dodon.
Politicianul a vorbit şi despre posibile acuzaţii de trădare la adresa sa, subliniind că din contra, este trădare să renunţi la interesele ţării în favoarea intereselor partidului.
Politică
- Urmăreşte cele mai tari declaraţii din Fabrika despre plecarea lui Igor Dodon din PCRM, ACUM ŞI ÎN SCRIS
- "Zinaida Greceanîi va fi înaintată la funcţia de şef al statului"
- Mihai Ghimpu despre alegerea preşedintelui, plecarea lui Dodon din PCRM şi încăpăţânarea lui Voronin
- "Plecarea grupului Dodon reduce la maxim probabilitatea desfăşurării alegerilor anticipate"