(VIDEO) Scandal de proporţii în showbiz, între Victoria Lungu şi Inesa Stratulat
Dacă vrei ca un prieten să-ţi devină duşman, împrumută-i bani. Aşa s-a întâmplat şi în cazul interpretelor Victoria Lungu şi Inesa Stratulat. Anul trecut, Victoria i-a dat cu împurmut Inesei cinci mii de euro. Pentru că a înţeles mai târziu că nu-i poate recupera, interpreta a cerut să-i fie realizate câteva videoclipuri din contul sumei. Dar n-a fost să fie. Scandalul a ajuns în presă, iar Inesa a chemat-o în judecată pe Victoria pentru defăimare.
"Am un contract prestări servicii din 11 iunie 2010. Eu am venit cu propunerea şi i-am spus: uite, Inesa, pentru că anul acesta eu am 40 de ani şi vreau să-mi fac o seară de creaţie şi am nevoie şi de multă promovare, hai să te ajut eu pe tine şi tu pe mine, facem cumva şi de banii ăştia îmi faci nişte videoclipuri", a relatat Victoria Lungu.
Potrivit contractului, Inesa Stratulat urma să realizeze şapte videoclipuri. Cel puţin aşa spune Victoria Lungu. După ce frumoasa roşcată s-a plâns în presă că nu-şi poate recupera datoria, Inesa a chemat-o în instanţă pentru că i-ar fi adus un prejudiciu de imaginea. Inesa Stratulat nu a dorit să facă declaraţii pentru Publika TV, în schimb a delegat un partener de afaceri.
"Odată ce Victoria a început această campanie de murdărie, Inesa a luat o decizie să nu mai discute nici într-un fel cu această doamnă. Victoria merge în toată presa şi toarnă minciuni la greu. Minciuni la greu, fraţilor. Vă daţi seama că asta este o clauză civilă de defăimare şi de denigrare?", a declarat Alex Bivol.
În urmă cu câţiva ani, într-un scandal legat de bani a fost implicată şi interpreta Indiana.