Moldova - Malta, scor: 41:20
Naţionala Moldovei de Handbal continuă parcursul senzaţional la Euro Challenge Trophy, turneu care se dispută în aceste zile în Malta. După ce a umilit în primul meci Scoţia, naţionala noastră s-a distrat şi cu ţara gazdă.
Elevii lui Alexandru Covalciuc au învins Malta cu 41-20. Tricolorii au dominat pe tot parcursul meciului şi la pauză conduceau cu 18-7.
Cei mai buni marcatori ai selecţionatei Moldovei au fost jucătorul legitimat în campionatul României, la Ştiinţa Bacău, Anatol Bulov care a reuşit să înscrie şase goluri, dar şi Mihai Maruha şi Eugen Ursuleac, care au înscris câte cinci. Astfel, după două victorii obţinute Moldova, împarte primele două locuri în grupă cu Azerbadjan, cu care şi se va lupta în ultimul meci al grupei pentru primul loc.