Starea de sănătate a Iuliei Timoşenko s-a înrăutăţit în închisoare
Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko se deplasează cu greu în închisoare din cauza unor dureri în zona spatelui, potrivit Administraţiei ucrainene a penitenciarelor, scrie adevarul.ro.
"La 5 noiembrie, în cursul plimbării de dimineaţă, doamna Timoşenko şi-a agravat durerile din zona lombară, lucru care i-a afectat capacitatea de a merge", a anunţat instituţia.
Personalul medical al centrului de detenţie Lukianivski din Kiev i-a acordat Iuliei Timoşenko "îngrijirile necesare, recomandând evitarea oricărui efort fizic, inclusiv a plimbărilor".
Iulia Timoşenko nu şi-a primit lunii avocaţii şi nici rudele, a declarat deputatul Serghei Vlasenko.
Pe 11 octombrie, fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru încheierea unor acorduri cu Rusia în domeniul gazelor. Potrivit judecătorilor, în 2009, Timoşenko a prejudiciat statul ucrainean cu aproape 130 de milioane de euro.
Mai multe anchete judiciare datând din anii 2000 au fost redeschise zilele acestea împotriva fostului lider al opoziţiei ucrainene. Autorităţile fiscale i-au trimis o serie de documente prin care se anunţă redeschiderea a patru anchete din perioada 2001 - 2003.