Trei oameni au murit în Spania, în urma valului de căldură
foto: PUBLIKA.MD
canal tv
Temperaturile ridicate din Europa au făcut primele victime. Trei oameni au murit în Spania, în urma valului de căldură. Potrivit agenţiei spaniole de meteorologie, în şapte regiuni din centrul şi sudul ţării temperaturile au trecut de 39 de grade celsius.
La Moscova mercurul din termometre a urcat până la 32 de grade celsius, cea mai mare temperatură înregistrată vreodată în capitala Rusiei. În Marea Britanie, temperatura a atins 31,7 grade celsius, iar autorităţile au recomandat persoanelor în vârstă şi copiilor să nu ignore măsurile de protecţie.
În Belgia, mai multe oraşe au rămas fără apă, în urma valului de căldură. Autorităţile belgiene spun că situaţia va deveni critică dacă nu plouă până la sfârşitul săptămânii viitoare.