Aderarea României la spaţiul Schengen va avea impact negativ asupra Moldovei, spun experţii
Moldova trebuie să obţină liberalizarea regimului de vize cu ţările UE înainte ca România să adere la spaţiul Schengen, adică până în vara anului 2013. Asta pentru a evita impactul negativ asupra cetăţenilor moldoveni la obţinerea vizelor pentru statul vecin. De această părere sunt membrii Comisiei parlamentare pentru Politică Externă, dar şi analiştii de la “Expert-Grup”.
În acelaşi timp, potrivit experţilor, aderarea României la spaţiul Schengen poate oferi şi beneficii. De exemplu, nu vom mai avea nevoie de viză pentru tranzitarea României, iar cetăţenii moldoveni, care locuiesc în zonele de frontieră, vor putea în continuare trece liber hotarul. De asemenea, ar avea de câştigat operatorii de turism şi transportatorii, datorită eliminării frontierei între România şi Ungaria, care a aderat deja la spaţiul Schengen. Partea negativă este, însă, că moldovenii vor trebui să achite 35 de euro în cazul vizei pentru România.
La fel, experţii prognozează că, după integrarea României în zona Schengen, ar putea creşte numărul refuzurilor pentru cei care solicită cetăţenia statului român, din cauza înăspririi acestei proceduri.
Aderarea României la spaţiul Schengen era aşteptată pentru luna iunie a acestui an, însă unele ţări membre s-au opus acestui lucru. Potrivit preşedintelui Parlamentului european, Jerzy Buzek, România şi Bulgaria nu corespund, deocamdată, standardelor europene de gestionare a frontierelor.