Cercetătorii americani au reuşit să creeze un vaccin care distruge cancerul la sân
Embed:
Noi remedii împotriva cancerului de sân şi a celui ovarian. Cercetătorii americani au reuşit să elaboreze un nou vaccin care poate distruge celulele canceroase.
Medicamentul este compus din celule modificate, la care au fost adăugate virusuri. Aceşti viruşi pot genera un cod similar proteinelor celulelor canceroase, ajutând, astfel, sistemul imunitar să identifice mai uşor celulele asociate cancerului şi să le distrugă.
Doctorii au observat că în urma administrării vaccinului, ritmul răspândirii tumorilor în corpul femeilor a scăzut considerabil, prelungind durata de viaţă a bolnavelor. Mai mult, una dintre paciente, aflată în fază terminală, s-a vindecat complet, iar orice urmă a celulelor canceroase au dispărut din corpul ei.