Ghimpu categoric împotriva lui Greceanîi: Când Dodon va avea majoritatea, atunci o va vota. Acum avem doar un candidat
Liderii AIE s-au adunat deja la Reşedinţa de Stat, în cadrul şedinţei Consiliului AIE, pentru a discuta, împreună cu Igor Dodon, despre alegerea şefului statului.
Liderul PLDM, Vlad Filat, care înainte de şedinţa Consiliului AIE a încheiat şedinţa cu colegii de partid, a declarat că e prematur să fie oferite detalii pe marginea acestui subiect şi preferă, mai întâi, să discute cu colegii din AIE, care vor fi acţiunile următoare.
Pe de altă parte, preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a spus categoric că nu va vota pentru Zinaida Greceanîi, candidatura căreia este propusă de "grupul Dodon" drept una de compromis. " Soluţia este una, candidatul AIE, pentru că AIE şi-a asumat actul Guvernării. PL nu o va vota pentru Zinaida Greceanâi. Dodon când va avea majoritate parlamentară atunci o va vota. Nu poate fi vorba nici de un alt candidat neafiliat politic. Avem candidatul AIE", a subliniat Ghimpu.
Preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, a refuzat să facă declaraţii înainte de şedinţa Consiliului AIE.
Solicitat de Publika.md, Igor Dodon a refuzat să ofere detalii despre propunerile pe care le va înainta liderilor AIE pentru alegerea şefului statului. Acesta a menţionat că va face declaraţii îndată după şedinţa Consiliului AIE.
Politică