Prognoza meteo pentru 13 iulie
Vremea din Moldova îşi menţine caracterul instabil. Meteorologii anunţă că pe timp de noapte ploile vor cădea doar izolat, iar vântul va sufla moderat. Minimele sunt mai mici decât normalele termice pentru această perioadă şi vor fi cuprinse între 14 şi 19 grade Celsius. Cel mai rece se anunţă a fi în nord. 14 grade vor fi la Briceni, 15 la Soroca şi 16 în capitala nordică. În restul regiunilor, la noapte vor fi 17, cel mult 19 grade Celsius.
Mâine în ţară va ploua pe aproape întreg teritoriul, excepţie făcând doar oraşul Leova. În acelaşi timp, Serviciul Hidrometeorologic anunţă că în sud, centru şi doar în unele oraşe din nord precipitaţiile vor fi puternice, cu descărcări electrice şi vânt puternic. Maximele diferă mult de la un oraş la altul. Cele mai ridicate temperaturi, le găsim spre est. La Soroca vor fi 31 de grade, la Orhei 30, iar la Dubăsari şi Tiraspol 32 de grade Celsius. Valori ridicate găsim şi la Comrat şi Cahul. În vestul ţării însă 27, cel mult 29 de grade.
În următoarele 5 zile, vremea va fi instabilă. Va ploua până joi, iar de vineri revine soarele. Mâine vor fi 30 de grade la prânz, miercuri 31, iar de joi este şi mai cald, 32 de grade Celsius.
În România se încălzeşte puţin, chiar dacă vremea rea se mai menţine în nordul, centrul şi estul ţării. În ţara vecină cel mai rece va fi pe litoral şi în est. 27 de grade la Constanţa, 28 la Iaşi şi 29 la Galaţi. La munte şi la Cluj-Napoca mâine va ploua şi vor fi aceleaşi 28 de grade, iar în capitală, la Bucureşti vreme mohorâtă, însă ceva mai cald, 31 de grade Celsius. În sud-vest maximele sunt generoase, 35 de grade la Timişoara şi 34 la Craiova.
În Europa vreme mohorâtă este în est, vest şi centru. În rest, soarele îşi face simţită prezenţa. La Madrid sunt aşteptate mâine la amiază 34 de grade, iar la Roma şi Istanbul 29 de grade Celsius. La Kiev plouă şi vor fi 30 de grade, iar în centru, la Praga aceeaşi vreme mohorâtă şi cu un grad mai puţin. În vest ploile sunt fenomenul zilei de mâine: 21 de grade la Londra şi 28 la Paris.
În cealaltă parte a continentului, în Rusia, vremea este frumoasă, excepţie făcând doar sudul regiunii, oraşul Krasnodar. 30 de grade vor fi mâine la Moscova, cu un grad mai mult la Sankt Petersburg şi doar 23 de grade la Murmansk.
În partea asiatică a Rusiei plouă în oraşele vestice şi este mult soare în cele din est. 21 de grade la Ekaterinburg, 28 la Irkutsk şi doar 20 la Vladivostok.