Filat îl acuză pe Ghimpu că spune minciuni şi stârneşte tensiuni în AIE: Am obosit să-l văd ţipând la TV. Are o problemă gravă
Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, declară că discuţiile din Consiliul AIE, la care a participat şi Igor Dodon, au fost doar emoţionale. "Am discutat doar ce nu vrea Ghimpu. Este o dovadă de demagogie", a declarat Filat acum câteva minute în cadrul unui briefing de presă.
Mai mult, Vlad Filat spune că a obosit să-l vadă pe liderul PL, Mihai Ghimpu, ţipând la toate televiziunile. "Această atitudine a stârnit tensiune şi în cadrul AIE. Sunt sigur că şi oamenii au obosit de această lipsă de cauză. Toţi am obosit să vedem cum unii sunt în stare să sacrifice totul pentru o funcţie. Am rămas uluit când în cadrul AIE Ghimpu a spus că nu va ceda sa ramâna fără funcţie", a mai subliniat Filat.
Mai mult, Filat a menţionat că a mai auzit multe minciuni, iar declaraţia lui Ghimpu precum că Dodon ar dori să fie preşedinte al Parlamentului este, la fel, o minciună." Cu asemenea politicieni care îşi permit să spună minciuni ne dăm seama că avem o problemă gravă, ori însăşi politicianul respectiv are o problemă gravă", a subliniat liderul PLDM.