Preşedinţia Curţii Supreme de Justiţie a fost partajată de către liderii AIE
"Preşedinţia Curţii Supreme de Justiţie a fost partajată de către liderii Alianţei pentru Integrare Europeană". Afirmaţia aparţine preşedintelui PLDM, Vlad Filat, şi a fost făcută în cadrul emisiunii Fabrika.
"Informaţia dată este în anexele secrete ale acordului de constituire a AIE şi pentru că am obosit de speculaţii, acuzaţii, voi face publice aceste anexe", a mai spus Vlad Filat.
Preşedintele liberal-democraţilor nu a vrut să spună cui i-a revenit această instituţie, însă a menţionat că PLDM s-a ales cu Comisia Electorală Centrală şi Curtea de Conturi.
Analistul politic Igor Boţan a declarat în acest sens că Acordul de constituire a AIE este unul împotriva spiritului democratic.
Întrebat dacă situţia cu demiterea lui Ion Muruianu are vre-o legătură cu faptul că cineva din AIE râvnea la acestă funcţie, Vlad Filat a menţionat că în cazul lui Muruianu au existat motive obiective pentru ca acesta să-şi prezinte singur demisia.
Amintim că anterior, preşedintele de onoare a PD, Dumitru Diacov, a declarat că anexele acordului de constituire a AIE-2 ţin de "bucătăria internă" a Alianţei.
- CSJ a decis: Suma de 62 milioane de lei nu va fi inclusă în tariful gazelor naturale
- Vlad Filat despre alegerea preşedintelui şi "Frigărui, ne golosui!" LIVE TEXT din Fabrika
- EXCLUSIV! Informaţii secrete din culisele AIE: Curtea Supremă de Justiţie a revenit Partidului Liberal
- PD şi PL despre dezvăluirea lui Filat: Poanta cu CSJ nu este întâmplătoare. E o luptă politică evidentă