Guvernele din Grecia şi Italia se confruntă cu proteste de amploare
Nici nu au reuşit noile Guverne din Grecia şi Italia să se instaleze bine, că deja se confruntă cu proteste de amploare. Străzile Atenei, dar şi cele din Roma au fost invadate astăzi de mii de protestatari nemulţumiţi de un nou val de măsuri de austeritate.
Mii de greci au ieşit la Atena pentru a-i comemora pe tinerii care au murit în timpul revoltei din 1973, care a dus la prăbuşirea regimului militar dictatorial. Oamenii au depus flori la memorialul de la Universitate, iar apoi au participat la o acţiune de protest faţă de măsurile de austeritate. Marşul este văzut ca un test pentru noua guvernare, care se pregăteşte să voteze un nou pachet de măsuri anticriză, menit să aducă ţării cea de-a şasea tranşă de ajutor financiar din partea creditorilor străini.
Chiar dacă sondajele de opinie arată că majoritatea populaţiei din Grecia îl susţine pe proaspătul premier Lukas Papademos, societatea civilă se împotriveşte unui alt val de măsuri de austeritate propus de acesta.
Şi străzile din Roma au fost luate cu asalt de către mii de sindicalişti şi studenţi.
Greva de 24 de ore, organizată de sindicatele italiene, afectează transportul public, sectorul sanitar şi cel al învăţământului. Oamenii cer de la noul Executiv să reducă preţurile pentru consultaţiile medicale în spitalele de stat şi să elimine normele care fac mai dificilă obţinerea pensiei.