În Dubăsari a fost interzisă comercializarea băuturilor alcoolice pe timp de noapte
foto: europe-east.com
canal tv
Comercializarea băuturilor alcoolice şi a berei, între orele 21.00 - 8.00, a fost interzisă în oraşul Dubăsari. Potrivit Infotag, excepţie fac doar restaurantele, cafenelele, barurile şi alte obiecte de alimentaţie publică.
Autorităţile oraşului au luat această decizie, din necesitatea de a crea condiţii pentru asigurarea menţinerii ordinii publice şi a securităţii cetăţenilor.
De asemenea, hotărârea a fost influenţată şi de adresările cetăţenilor în legătură cu cazurile tot mai dese de huliganism la orele tîrzii şi de distrugere a bunurilor municipale de persoane aflate în stare de ebrietate.