Ce au vameşii români cu cămilele ruseşti
Cele 20 de cămile de circ din Rusia, care au rămas blocate la începutul lunii în vama Albiţa, au ajuns la Grădina Zoologică din Capitală. Animalele urmau să participe la spectacole de circ la Sofia, Bulgaria. Vameşii din România, însă, nu au permis accesul animalelor pe teritoriul ţării, invocând mai multe probleme în actele prezentate de însoţitori.
Animalele au rămas blocate în vama Albiţa pe data de 31 octombrie. Negocierile cu vameşii români au durat mai bine de două săptămâni, însă fără niciun rezultat.
"Noi nu ştim încă ce s-a întâmplat. Vameşii români îşi schimbau în fiecare zi cerinţele. Nu ne permiteau să adăpăm şi să hrănim animalele. Colegii noştri ne-au sunat şi ne-au spus că o cămilă se simte foarte rău. Credeau că a murit. Când am venit, am văzut că animalul era deshidtratat. Cămila a băut 110 de litri de apă", a comunicat Lachezar Stefanov, reprezentatul unui circ din Bulgaria.
Reprezentanţii circului din Bulgaria au dat în judecată autorităţile din România, pentru că au interzis accesul cămilelor pe teritoriul ţării vecine. Până când se va încheia litigiul, aceste 20 de cămile vor sta la Grădina Zoologică din Capitală.
"Au noroc că a fost deja pregătită o volieră pentru animelele noastre şi e tocmai bună pentru întreţinrea unor asemenea specii. Toate cheltuielile necesare le va suporta circul din Sofia", a declarat Alexei Hanţaţuc, directorul Grădinii Zoologice.
Vizitatorii menajeriei vor putea vedea cămilele în următoarele două săptămâni. Un caz similar s-a produs în 2009, când un camion în care se aflau cămile a fost reţinut timp de mai multe zile în vama Albiţa.
Social