Elveţia legalizează marijuana de apartament
foto: rtv.net
Fumătorii de cannabis din Elveţia vor avea voie, în curând, să-şi cultive câte patru plante de persoană acasă. Guvernul speră astfel să-i descurajeze pe consumatori să mai cumpere marijuana de pe piaţa neagră, anunta rtv.net.
De exemplu, patru persoane care împart o casă pot creşte până la 16 plante de marijuana, dar doar dacă colocatarii pot dovedi că se îngrijesc fiecare de propriile plante.
"Am fost de acord cu aceste noi reguli pentru a preveni "turismul" de droguri între regiuni şi pentru a împiedica oamenii să mai cumpere ilegal de pe stradă", a declarat purtătorul de cuvânt al regiunii Neuchtel.
Noile reguli vor fi valabile în cantoanele Vaud, Neuchatel, Geneva şi Fribourg de la 1 ianuarie 2012.