Ca şi monedele, bancnotele au coduri de identificare naţională, dar destul de subtilă şi greu de văzut. Ţara se identifică cu o literă din alfabet, doar că în ordine inversă. Se poate face proba cu orice hârtie euro, oricare ar fi valoarea. Se va observa că pe una din feţe este tipărit de două ori codul numeric precedat de o literă. Această literă este cea care indică ţara însărcinată cu tipărirea bancnotei (deşi BCE din Frankfurt este maxima autoritate monetară din Zona Euro, băncile care tipăresc bancnotele şi bat monedele continuă să fie băncile naţionale".

Spre deosebire de monedele euro, bancnotele euro nu au o faţă naţională, care să indice de unde provin. Această informaţie este, însă, conţinută într-un cod de pe reversul biletului. Prima literă indică în mod unic ţara în care a fost emisă, numerele rămase dând o cifră de verificare unică pentru acea ţară. Litera care identifică ţara este în ordinea inversă alfabetului corespunzătoare iniţialei ţării respective. De exemplu, Belgia (Belgique sau Belgie în două din cele trei limbi oficială) este reprezentată prin 'Z', având în vedere că iniţiala 'B' este prima în ordine alfabetică.

Litera care reprezintă Spania este 'V', însă marea majoritate a bancnotelor care abundă prin Zona Euro au codul 'X', care reprezintă Germania (circa 30% din capitalul BCE este al său). Franţa este identificată cu 'U', Portugalia cu 'M', iar Italia cu 'S'. Olanda este reprezentată de 'P', Austria de 'N', Finlanda de 'L', Slovenia de 'H', Cipru de 'G', Malta de 'F', Slovacia de 'E', iar Irlanda de 'T'. Luxemburgul nu are alocată nicio literă, deoarece banca sa nu tipăreşte euro.

Litera aflată în cel mai mare pericol este 'Y', care corespunde Greciei. Între timp, ţările care nu au adoptat euro au rezervată o literă, în cazul în care la un moment dat vor decide să facă parte din eurozonă. Astfel litera 'J' este rezervată cu o dată ipotetică Marii Britaniei, dacă va decide să renunţe la liră, litera 'K' - pentru Suedia, iar W' - pentru Danemarca.