Ministrul francez al Muncii, Eric Woerth, renunţă la funcţia de trezorier al partidului de guvernământ. Anunţul a fost făcut marţi, în ziua când guvernul de la Paris a aprobat un proiect de lege, care va creşte vârsta de pensionare de la 60 de ani, la 62 de ani.
Proiectul va fi transmis spre revizuire în Parlament în septembrie, iar preşedintele Nicolas Sarkozy speră că legea va intra în vigoare în octombrie.
Guvernul de la Paris spune că măsura va ajuta la reducerea deficitul bugetar care, în acest an, va depăşi 32 de miliarde de euro. Patru din cele cinci mari sindicate franceze spun că vor organiza proteste împotriva deciziei.