Ofiţerii anticorupţie au reţinut o grupare care falsifica acte oficiale
foto: http://www.cccec.md
canal tv
O reţea de falsificatori de acte oficiale din care făceau parte şi doi foşti poliţişti a fost reţinută de către ofiţerii anticorupţie. Membrii acesteia sunt suspectaţi de trafic de influenţă şi de vânzarea actelor oficiale.
Unul dintre suspecţi a fost reţinut marţi în timp ce primea 1700 de euro de la o persoană căreia i-ar fi promis că o poate ajuta la perfectarea şi eliberarea unui paşaport. Mai mult, îi poate facilita trecerea frontierei de stat.
În urma anchetei, ofiţerii au reţinut încă cinci persoane, printre acestea şi o femeie. Toţi sunt bănuiţi de confecţionarea, deţinerea şi vânzarea documentelor oficiale false. După ce a percheziţionat locuinţele şi maşinile lor, poliţia a găsit 200 de blanchete pentru paşapoarte, utilaj pentru tipărirea documentelor, ştampile şi alte acte emise de diferite autorităţi publice din ţară.