Mâinile de 6 milioane de euro, întreţinute cu ulei de 2 euro
Asigurate pentru şase milioane de euro, cele mai frumoase mâini din lume sunt întreţinute, zi de zi, cu ulei de migdale care costă doar doi euro sticluţa, scrie gandul.info. Dacă numele Gemmei Howorth, britanica originară din Chelsea, poate că nu spune nimic, mâinile sale au apărut mai în toate reclamele care promovează produse cosmetice sau detergenţi de vase care protejează pielea. Fairy, Cadbury's şi Rimmel sunt numai câteva din brandurile cu care a colaborat Gemma.
Femeia evită consumul de grăsimi, zahăr şi cafea, precum şi expunerea la soare. Atunci când merge la plajă, britanica foloseşte o cremă de protecţie, dar şi o pereche de mănuşi. Nu îşi cotrobăie prin geantă de teamă că s-ar putea tăia în vreo hârtie şi nu deschide frigiderul, pentru a nu risca să-şi rupă vreo unghie.
"Pot să mă folosesc de asigurare dacă mă tai şi într-o hârtie. Un astfel de accident m-ar putea ţine departe de muncă două sâptămâni. Aş pierde o groază de bani", a mărturisit femeia.
Pentru o şedinţă foto, ea e plătită în medie cu peste 100 de euro pe oră, dar poate ajunge până la 3.000 de euro, atunci când asigură dublura pentru apariţiile vedetelor de top în reclame, filme sau videoclipuri.