David Beckham încă nu s-a decis unde îşi va continua cariera după ce îi va expira contractul cu Los-Angeles Galaxy
David Beckham nu ştie unde îşi va continua cariera după ce îi va expira contractul cu Los-Angeles Galaxy la sfârşitul acestui an. Beckham a primit oferte de la Paris-Saint Germain şi Tottenham Hotspur, dar a declarat că se va decide asupra viitorului său după ce va reveni cu Galaxy din cantonamentul din Indonezia.
Beckham se va decide unde îşi va continua cariera după ce va reveni cu Los-Angeles Galaxy din cantonamentul din Indonezia.
"Eu am fost destul de norocos că am reuşit să joc în toate cele mai puternice ligi din lume. Am jucat la cel mai bun club din Anglia, Manchester United, la cel mai bun club din Spania, Real Madrid, am fost şi pe la AC Milan. Apoi am reuşit să ajung în Statele Unite la Galaxy", a menţionat David Beckham.
Beckham şi-a mai propus un obiectiv destul de curajos pentru vârsta sa: să participe alături de naţionala Marii Britanii la Olimpiada din 2012, ce se va disputa la Londra.
Fotbalistul englez a obţinut primul său trofeu cu Los-Angeles Galaxy, pe 21 noiembrie, devenind campion al Statelor Unite, după finala câştigată cu 1-0 în faţa formaţiei Houston Dynamo.