584 de vehicule din regiunea transnistreană au fost înmatriculate de la deschiderea ghişeelor ASP din Tiraspol şi Râbniţa
Aproape 600 de autovehicule din regiunea transnistreană au fost înmatriculate la ghişeele Agenţiei Servicii Publice, deschise în septembrie, la Tiraspol şi Râbniţa. Datele au fost prezentate în cadrul audierilor la comisia securitate a Parlamentului.
"În regiunea transnistreană au fost organizate proceduri de înmatriculare a 584 de autovehicule şi cinci motociclete. Este aplicat mecanism de programarea online. Avem programate peste 4.000 de persoane, doritori potenţiali", a spus Oleg Rotaru, reprezentat al Agenţiei Servicii Publice.
Plăcuțele au început să fie eliberate din 10 septembrie. Numerele conțin trei litere și trei cifre. Odată cu obținerea acestora, proprietarii mașinilor primesc și un pașaport tehnic, iar pe vehicul este aplicat stickerul cu simbolul "MD".
În cadrul audierilor, vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, s-a referit la incidentul de la începutul lunii septembrie. Atunci, mai mulţi angajaţi ai celor două birouri de înmatriculare a maşinilor au fost percheziţionaţi ilegal de aşa-numita "miliţie" transnistreană.
"Noi am prevenit Tiraspolul că în cazul în care aceste incidente se vor repeta sau se vor replica în timp, noi vom fi în drept să suspendăm acest mecanism", a spus Cristina Lesnic, vicepremierul pentru Reintegrare.
În cadrul aceleiaşi şedinţe au fost discutate şi alte decizii protocolare, semnate anul trecut la Tiraspol.
Un subiect a fost libera circulaţie a elevilor din cele opt şcoli cu predare în limba română din regiunea transnistreană. Chişinăul insistă ca aceşti copii să poată intra prin așa-numitele posturi de control în baza carnetelor de elevi.
"Vorbim despre copii, elevi care potenţial nu pot prezenta niciun risc. Nedorința Tiraspolului este, aş spune, doar un moft, element de presiunea politică", a spus Eugen Carpov, preşedintele Comisiei securitate.
În noiembrie 2017, reprezentanţii politici ai Chişinăului şi Tiraspolului au semnat patru protocoale pentru soluţionarea unor chestiuni stringente, precum accesul elevilor la studii în limba română, problema terenurilor fermierilor, apostilarea diplomelor de studii, dar şi restabilirea legăturii telefonice.
Transnistria