Care sunt cauzele violenţei în familie şi ce trebuie să facă victima
Violenţa împotriva femeii este problema întregii societăţi. Pentru ca fenomenul să fie eradicat, trebuie schimbată mentalitatea populaţiei. Totuşi, primul pas pe care ar trebui să-l facă victima este denunţarea agresorului. Sunt doar unele opinii exprimate de invitaţii emisiunii Ţara lui Dogaru.
Potrivit experţilor, cauzele violenţei împotriva femeii sunt multiple, iar problema necesită o abordare complexă. "O bună parte din violenţa în familie apare din cauza sărăciei. Altă cauză ar fi gelozia sau posesivitatea unuia dintre soţi. Violenţa, dacă se întâmplă în familie, este transmisă din generaţie în generaţie. Lucrurile trebuie abordate cu mult mai complex", a explicat Vasile Croitoru, preşedintele Centrului pentru Politici Sociale.
Specialiştii le recomandă femeilor să nu tolereze violenţa şi să denunţe agresorul. "Nu ar trebui să fie considerată ca o ruşine, ba dimpotrivă, chiar ca o necesitate. Pentru a obţine această măsură de protecţie, trebuie să fie probe care ar indica direct că a avut loc fapta. Organul de poliţie de comun acord cu asistentul social este responsabil de supravegherea executării", a subliniat Marin Maxian, şef direcţia generală Poliţie şi Ordine Publică, MAI.
Fenomenul va putea fi combătut doar odată cu schimbarea mentalităţii, iar acest lucru trebuie să înceapă din familie, apoi să continuie în şcoală, mai spun experţii. "Ceea ce trebuie să facem astăzi de urgenţă este să schimbăm paradigma educaţională, educând simţul de autorespect, respectul de sine", a precizat Valentina Bodrug-Lungu, expert în egalitate de gen.
"Dacă vom lucra la nivel de mentalitate pe o perioadă de timp cred că şi lucrurile se vor schimba", a adăugat Vasile Croitoru.
Potrivit statisticilor, fiecare a patra femeie din Republica Moldova este victimă a violenţei din familie.
Social