Roger Federer l-a învins pe Jo-Wilfried Tsonga în finala Turneului Campionilor
Federer încheie anul ca un adevărat campion! Elveţianul a triumfat la Turneul Campionilor, unde l-a învins în finală pe francezul Jo-Wilfried Tsonga în trei seturi. Aceasta este cea de-a şasea oară când Federer câştigă trofelul la ultima competiţie a anului ce îi reuneşte pe cei mai valoroşi jucători de tenis din circuit.
Roger Federer s-a impus în finala Turneului Campionilor şi astfel a încasat un cec în valoare de 1.630.000 dolari.
Jucătorul elveţian a câştigat partida în trei seturi, scor 6-3, 6-7, 6-3. Primul set a fost relativ uşor pentru Federer, iar în cel de-al doilea părea să se îndrepte spre o victorie fulger. La 5-4 pentru elveţian, Tsonga a reacţionat şi, printr-o serie de lovituri câştigătoare, a reuşit să ducă meciul în tie-break. În care, de altfel, s-a impus. Setul decisiv a fost extrem de echilibrat, dar Federer a reuşit din nou break-ul la 4-3 şi a câştigat meciul.
"Cu siguranţă am avut un sezon de succes. Niciodată nu am încheiat anul atât de puternic! Cred că am jucat destul de bine", a menţionat Roger Federer.
Aceasta este cea de-a şasea victorie a lui Roger Federer la Turneul Campionilor, după succesele din 2003, 2004, 2006, 2007 şi 2010.
În vârstă de 30 de ani, Federer a obţinut titlul cu numărul 70 din carieră, dintre care 18 în Masters Series şi 16 în turneele de Mare Şlem.