Culmea minciunii: Grecii şi-au umflat cu 5 miliarde deficitul
Oficiali ai Greciei sunt acuzați că au umflat cifra deficitului bugetar din 2009. Agenția independentă de statistică de la Atena investighează acest caz. Procurorii au început să cheme la audieri. Se discută despre o crimă financiară.
Conducerea Elstat, agenția de statistică independentă a Greciei, analizează ipoteza potrivit căreia situaţia economică gravă cu care se confruntă ţara nu este chiar aşa de problematică. Finanţele Greciei ar fi minţit cu privire la indicatorii macro economici, astfel încât cifrele să arate o economie mai slabă decât este în realitate. Şeful statisticii de la Atena, Andreas Georgiou, a fost chemat de procurori pe 12 decembrie, fiind acuzat de crimă financiară. În cazul în care se va dovedi că acesta a trădat interesele statului, va fi trimis la închisoare.
Andreas Georgiou, care a lucrat pentru Fondul Monetar Internaţional timp e 20 de ani, a fost numit în 2010 de către Fond și Comisia Europeană să "facă curat" în statistica grecească, după mulţi ani de bâlbâieli ale Ministerului de Finanţe. "Sunt acuzat că nu am distorsionat în mod deliberat situaţiile financiare. Ne-am dorit să fim o instituţie bună şi plictisitoare, care îşi face treaba. Din păcate, statistica grecească este o luptă", a declarat Georgiou.
Acuzaţiile împotriva lui Georgiou au reapărut în contextul în care marţi, miniştrii de Finanţe din Zona Euro, vor decide dacă vor aproba o nouă tranşă de împrumut în valoare de 8 miliarde de euro pentru Atena. Banii ar urma să fie folosiţi de statul grecesc pentru plata salariilor din sectorul public şi a pensiilor pe luna decembrie. Acestea nu sunt, însă, primele zvonuri despre o posibilă minciună referitoare la deficitul Greciei. În ultimele 18 luni, această presupunere a creat şi mai multe presiuni între Ministerul Finanţe de la Atena şi creditorii internaţionali.
Investigaţia precedă o dispută publică cu privire la deficitul Greciei din 2009. Sub conducerea lui Georgiou, cifrele au fost revizuite în sus, de la 13,4% la 15,8% din PIB, ceea ce a reprezentat atunci un record pentru întreaga Zonă Euro.
La un nivel al PIB de 235 de miliarde de euro, în 2009, această eroare "fericită" de 2,4 puncte procentuale din PIB îi face pe greci mai bogaţi (sau mai puţin îndatoraţi) cu 5, 6 miliarde de euro.
La momentul respectiv, revizuirea în plus a fost acceptată de Institutul de Statistică European, Eurostat, fără niciun fel de discuţii. Acum însă, procurorii îşi întemeiază acuzaţiile ce planează asupra lui Georgiou pe declaraţiile unui profesor în statistică cu experienţă, Zoe Georganta, care susţine că deficitul din 2009 a fost "umflat" de către Georgiou. Zoe Georganta a fost cooptat în cadrul boardului Elstat de către ministrul de Finanţe, Evangelos Venizelos.
Institutul de statistică independent Elstat a fost creat în august 2010 cu scopul de a aduce statistica greacă la standardele Zonei Euro. Înainte, deficitul bugetar al ţării era calculat de o comisie din care făceau parte membri ai Ministerului de Finanţe şi ai Băncii Centrale, pe baza cifrelor furnizate de biroul guvernamental de statistică. Ministrul de Finanţe răspundea direct de acurateţea acestor calcule.
- Grecia paralizată de o nouă grevă generală
- Cer alegeri anticipate în loc de referendum în Grecia
- FMI a oprit disbursarea ajutorului de opt miliarde de euro pentru Grecia
- Criza din Grecia pune pe jar Europa
- Liderii G20 au convenit asupra unui plan pentru stimularea creşterii economice la nivel mondial
- Grevă generală în Portugalia