Mesaj către politicieni: "Dacă nu vă duce capul să alegeţi preşedintele şi aveţi constipaţie politică, mergeţi la alegeri anticipate"
Nu doar cetăţenii de rând, dar şi reprezentanţii societăţii civile au pierdut deja speranţa că actuala Alianţă pentru Integrare Europeană va fi în stare să aleagă preşedintele. Asta chiar dacă i-au fost create toate condiţiile pentru a o face. Subiectul a fost discutat în platoul Fabrika.
Potrivit analistului politic Igor Boţan, aleşii poporului repetă încontinuu aceleaşi lucruri, iar toate la un loc dau dovadă că liderii Alianţei sunt preocupaţi doar de "conservarea poziţiilor pe care le au acum, crezând că subiectul privind alegerea şefului statului poate fi conservat la nesfârşit".
Analistul apreciază comportamentul partidelor din AIE drept o atitudine neonestă faţă de cetăţenii Republicii Moldova şi nerespectarea principiilor statului de drept. "Avem la guvernare o Alianţă care s-a declarat pentru valori şi principii democratice şi care a încercat să ne… nu găsesc cuvinte potrivite, să schimbe Constituţia printr-o lege organică. Aş vrea ca electoratul lor să se subţieze dramatic, ceea ce va fi un semnal pentru ei", a declarat Igor Boţan.
El le-a transmis şi un mesaj politicienilor: "Dacă nu vă duce capul să alegeţi preşedintele, aveţi constipaţie politică, mergeţi la alegeri parlamentare anticipate".
Analistul Oazu Nantoi opinează că guvernanţii nici măcar nu vor să recunoască faptul să sunt incapabili să aleagă un conducător în fruntea statului. "Dacă până în prezent nu s-a găsit soluţia de alegere a preşedintelui, sunt pesimist în ceea ce priveşte capacitatea lor de a o face. Liderii AIE vor să ne creeze impresia că Parlamentul are subiecte mai prioritare decât acesta şi că mai este de discutat, iar aceste discuţii se pot lungi pe încă trei ani", a precizat Nantoi.
De aceeaşi părere este şi directorul IMAS, Doru Petruţi. "Liderii AIE au obţinut o performanţă la care nu mă aşteptam: au reuşit, într-un timp relativ scurt, să plictisească şi să obosească publicul şi au dat dovadă de impotenţă. Subiectul cu alegerea şefului statului e atât de şifonat, de terfelit, că oamenii au obosit. Se încearcă tot felul de artificii, de tertipuri, de modificare a Constituţiei", a remarcat Petruţi.
Iar analistul Nicolae Chirtoacă subliniază că în lipsa unui şef al statului, şi productivitatea, eficienţa Parlamentului sunt la pământ, iar Moldova este lipsită de un arbitru care ar echilibra forţele politice şi activitatea instituţiilor statului pe plan intern şi în relaţiile cu partenerii externi.
"Membrii AIE au fost demobilizaţi, paravanul cenuşiu care acoperă Moldova nu-i permite nici lui Dumnezeu să ajungă până la creierul politicienilor. Interesele reale ale partidelor sunt interese de grup, financiare, care nu au nici în clin nici în mânecă cu interesele ţării. În plus, nu există încredere între jucătorii politici", a punctat Chirtoacă.
Invitaţii din această seară au declarat, într-un glas, că dacă politicienii vor continua în acelaşi tempou, ei vor fi taxaţi dur de alegători, care aşteaptă cu nerăbdare următorul scrutin pentru a-i sancţiona pe cei care i-au minţit.
Politică
- Partidele parlamentare au primit note: PLDM – 4.7, PD -2, PL -2.5, PCRM – 3. “N-au dat BAC-ul democraţiei”
- Nantoi: Lupu este creatura lui Voronin, dar reacţionează foarte nervos când Filat se întâlneşte cu liderul PCRM
- "Voronin joacă tare: Îi bate cap în cap pe Filat, Lupu şi Ghimpu"
- "Alegerea şefului statului este mai puţin probabilă decât alegerile anticipate"
- "Politicienii nu vor preşedinte. Ei luptă pentru poziţia de lider la viitoarele alegeri"
- "Alegerea Zinaidei Greceanîi la fotoliul de preşedinte va fi o tragedie pentru Moldova"