Ce atuuri de seducţie ai în funcţie de zodie
Vrei să cucereşti sau să seduci? Astrologia îţi dezvăluie unele dintre aspectele cele mai atractive ale personalităţii tale, potrivit realitatea.net.
Berbec
Una dintre cele mai importante cărţi pe care te poţi baza în jocul seducţiei este spontaneitatea ta. Francheţea la care nu vrei să renunţi cu niciun preţ îi va asigura pe cei de care eşti interesat că nu eşti deloc adeptul jocurilor. Ştii foarte bine să preiei iniţiativa în toate aspectele vieţii şi nu te temi să îţi implici partenerul într-o mulţime de activităţi diverse.
Taur
Ce aspect din personalitatea Taurilor îi cucereşte pe oameni cel mai rapid? Unii susţin că e vorba de felul lor răbdător de a fi, alţii că reuşesc să seducă prin miciile atenţii cu care îi înconjoară pe cei pe care vor să îi seducă -fără a fi evidenţi şi fără a brusca lucrurile- iar alţii că prin faptul că sunt persoane "de casă". Noi credem, însă, că la toate cele de mai sus se adaugă şi candoarea lor naturală, dragostea faţă de lucrurile bune în viaţă, indiferent dacă e vorba de o mâncare savuroasă, de o băutură fină sau de o muzică aleasă. Romantismul este cel care îi face să îşi invite partenerii la lungi plimbări în natură.
Gemeni
Ce fac nativii acestei zodii de Aer pentru a-i seduce pe cei care îi interesează? Gemenii reuşesc să se facă plăcuţi în "doi timpi şi trei mişcări" datorită talentului lor natural de comunicatori, al umorului şi a faptului că sunt mai mereu cu zâmbetul pe buze. Cu atât mai uşor le vine să seducă atunci când curiozitatea lor nativă îi face să îşi dorească să afle totul despre persoana iubită şi când inteligenţa şi rapiditatea cu care fac conexiuni îi ajută să le intuiască acestora dorinţele înainte chiar de a fi exprimate.
Rac
Renumiţi pentru sensibilitatea şi intuiţia lor, Racii reuşesc să seducă cu ajutorul dulceţii lor caracteristice, felului lor jucăuş de a fi şi al marii loialităţi pe care o au faţă de persoanele iubite, indiferent dacă e vorba de membri ai familiei sau de prieteni. Tradiţionalismul lor înnăscut şi respectul pe care îl au pentru familie reprezintă alte două atuuri importante.
Leu
Ce aspect al personalităţii tale se dovedeşte cel mai seducător pentru sexul opus? În cazul celor născuţi în această zodie de Foc, "vinovate" ar putea fi energia lor inepuizabilă, ambiţia şi dorinţa lor de a reuşi în viaţă, siguranţa de sine pe care o arată mereu sau latura firii lor extrem de generoasă.
Fecioară
Inteligenţa ta şi abilitatea cu care reuşeşti să faci raţionamente foarte rapide şi în acelaşi timp să îţi păstrezi umilinţa sunt unele dintre lucrurile care sar cel mai mult în ochii persoanei de care eşti interesat. Acorzi o mare importanţă celorlalţi, lucru care nu poate decât să te facă şi mai plăcut acestora şi eşti genul de persoană extrem de organizată şi de prevăzătoare alături de care partenerul tău poate sta liniştit.
Balanţă
Graţia şi felul vostru fermecător de a fi sunt cele mai importante atuuri de seducţie de care dispuneţi! Afecţiunea sinceră pe care le-o arăţi altora este un alt fel de a-i atrage către tine, la fel şi felul în care respingi mereu conflictele şi faci tot posibilul ca în jurul tău să fie numai armonie.
Scorpion
Plăcerea cu care eşti dispus să nu laşi niciun obstacol să îţi stea în cale, dinamismul şi felul tău de a soluţiona orice problemă, voinţa puternică de care dai dovadă şi intuiţia ta extrem de bună sunt tot atâtea atuuri care te ajută să atragi. Se adaugă farmecul şi magnetismul, dar şi sensibilitatea ta -pe care o ţii ascunsă în cele mai multe cazuri- pentru ca rezultatul să fie unul...năucitor pentru persoana de care eşti atras.
Săgetător
Nativii din acest semn cuceresc prin pofta lor de viaţă excepţională, prin felul în care reuşesc să îi molipsească pe toţi cei din jur cu buna lor dispoziţie şi cu optimismul pe care îl păstrează şi în cele mai negre situaţii. Sunt călători entuziaşti şi sunt atraşi de discuţii filozofice despre sensul vieţii.
Capricorn
Cum reuşesc nativii din Capricorn să îi seducă pe cei de care sunt interesaţi? E simplu dacă reuşesc să îşi scoată în evidenţă fidelitatea, capacitatea extraordinară de muncă şi felul în care reuşesc să îşi supună voinţa. Perfecţionismul lor face ca orice întâlnire să fie extrem de specială şi, important, faptul că fac ca persoana de care sunt atraşi să se simtă în siguranţă.
Vărsător
Viziunea proprie şi foarte originală despre dragoste este una dintre armele de seducţie ale nativilor din această zodie. Idealismul lor, din care nu lipseşte şi o latură pragmatică, la fel ca şi felul plin de fantezie în care îşi conduc relaţiile de dragoste completează portretul seducătorilor din această zodie.
Peşti
Cum reuşesc nativii din zodia Peştilor să atragă atenţia persoanelor de sex opus şi să menţină acest interes? Se poate spune că se sensibilitatea cu care vor aborda orice relaţie este un atu important, la fel şi empatia şi faptul că au o importantă latură umanitară care îi face să îşi dorească să îşi ajute semenii. În plus, refuză conflictele şi au un magnetism natural puternic!