6.000 de bolnavi de diabet zaharat au primit glucometre gratuite. Dispozitivele, distribuite în mai multe raioane
Primele șase mii de persoane bolnave de diabet zaharat au primit glucometre gratuite. Timp de mai bine de o săptămână dispozitivele au fost distribuite în raioanele Cahul, Leova şi Cantemir. Iar de astăzi, glucometrele vor ajunge şi la pacienţii din Găgăuzia şi Taraclia.
Maria Nazarova din Comrat are 71 de ani, iar acum şase ani a fost diagnosticata cu diabet. Pacienta spune că era nevoită să meargă la medic pentru a monitoriza glicemia, acum ea va face acest lucru direct acasă.
"Statul depune efort să facă bine oamenilor. Am vrut să cumpăr un asemenea apărat, dar lanțetele sunt scumpe, nu-mi ajunge din pensie", a menţionat femeia.
Iar alte paciente din oraş spun că deja găsesc cu greu aparatele în farmaciile din ţară:
"Este foarte bine, pentru că nu fiecare persoană poate să-şi cumpere asemenea aparate. L-am căutat în Sankt-Petersburg, acolo am găsit, la noi aici nu este".
"Fiica mi-a trimis aparatul din Italia, iar acum nu am lanţete. Acolo acestea costă 50 de euro. Sunt foarte mulţumită că ne-au adus, pentru că nu pot cumpăra din pensie".
Potrivit reprezentanţilor CNAM, cei dependenţi de insulină vor primi câte un dispozitiv cu 1.200 de teste şi 1.200 de ace. Ceilalţi pacienţi care se tratează cu antidiabetice orale vor primi glucometrul cu câte 100 de teste şi 100 de ace. Acestea le vor ajunge pentru o perioadă de un an. Costul total al proiectului este de aproximativ 25 de milioane de lei.
"În zilele următoare urmează să distribuim aceste colete cu glucometre, teste, lanţete în raioanele Vulcăneşti şi Ceadâr-Lunga. În toată Republica Moldova, în toată ţara În lunile mai-iunie vor fi distribuite la toţi beneficiari", a declarat Silvia Granici, director Agenţiei Teritoriale Sud a CNAM.
În ţara noastră sunt aproape 100 de mii de persoane bolnave de diabet zaharat, dintre care în jur de 19 mii sunt dependenţi de insulină.