Mişcările islamiste din Egipt au câştigat peste 65 la sută din voturi în prima rundă a alegerilor
Mişcările islamiste din Egipt au câştigat peste 65 la sută din voturi în prima rundă a alegerilor parlamentare din această ţară. Mişcarea Frăţia Musulmană conduce cu aproape 37 la sută.
Mulţi egipteni, participanţi la revoluţia care a dus la înlăturarea regimului Mubarak în februarie, se tem că, odată ajunse la putere, formaţiunile musulmane vor impune legea islamică. Unii lideri fundamentalişti au făcut deja declaraţii controversate, afirmând că intenţionează să interzică femeilor să mai lucreze împreună cu bărbaţii.
Chiar dacă procesul electoral urmează să se desfăşoare până în ianuarie, premierul Kamal al-GANZOURI este aşteptat să numească miniştrii noului guvern. Aceste alegeri sunt considerate primele alegiri libere, după mai bine de 30 de ani de dictatură.