750 de oameni au participat la ediţia a 22-a a "Maratonului Bosforului"
Sute de oameni au trecut înot cea mai îngustă strâmtoare folosită pentru navigarea internaţională. Cel de-al 22-lea "Maraton al Bosforului" a fost organizat, la Istanbul, de Comitetul naţional olimpic al Turciei.
Aproximativ 750 de atleţi au înotat 6,5 kilometri, traversând strâmtoarea Bosfor din Asia spre Europa. Campionul acestui sezon a fost desemnat un tânăr de origine turcă, în vârstă de 17 ani, care a ajuns la finiş în 41 de minute şi 20 de secunde.
Un alt cetăţean turc, care este deja la a 17-a ediţie a campionatului, a ajuns în acest an în grupul primilor 10.
Bosfor este o strâmtoare ce formează graniţa dintre Rumelia, partea europeană a Turciei, şi Anatolia - partea asiatică. Stâmtoarea leagă Marea Neagră de Marea Marmara. Are o lungime de aproximativ 30 de kilometri şi o lăţime maximă de 3,7 kilometri, iar adâncimea variază între 36 şi 124 de metri.