În 2012, în Moldova se va desfăşura prima competiţie feminină de rugby
Premieră pentru Moldova! Anul viitor se va desfăşura prima competiţie feminină de rugby, anunţul a fost făcut chiar de preşedintele Federaţiei de profil, Vasile Revenco. La Campionatul Moldovei de Rugby 7, care se va desfăşura la primăvară vor participa patru echipe.
La prima ediţie a turneului vor participa patru formaţii: Femina-Sport, USEFS, echipa Universităţii Tehnice şi echipa Academiei de Studii Economice.
"Ne dorim foarte mult să organizăm campioantul Moldovei la Rugby 7 între fete. Cred că în primăvară vom avea patru echipe care vor participa pentru prima dată în Campionatul Naţional", a menţionat preşedintele FM de rugby, Vasile Revenco.
Jucătoarele spun că este un pas foarte important.
"Este un pas foarte important, vor fi mai multe echipe feminine în Moldova. Vom avea un campionat intern, lucru care ne bucură", a menţionat jucătoarea de rugby Adriana Revenco.
"Sperăm că experienţa pe care o avem să facem faţă acestui campionat şi să devenim pentru prima dată campioane", a spus jucătoarea Liliana Dolghi.
Sezonul trecut, echipa de Rugby feminin USEFS a participat în Campionatul Naţional al României, competiţie pe care a câştigat-o.
- Naţionala Moldovei de rugby a învins în deplasare Cehia cu 13-6 în Cupa Europei pe Naţiuni
- UTM a câştigat Cupa Moldovei la rugby după ce a învins în finală echipa ASEM
- Selecţionata Moldovei va participa în acest an la campionatul Ucrainei la polo pe apă
- Selecţionata Franţei de rugby are un nou antrenor