CSJ i-a scăpat pe petrolişti de o amendă de două milioane de lei
Curtea Supremă de Justiţie a dat câştig de cauză petroliştilor în conflictul cu Agenţia Antimonopol. Agenţia îi acuza pe petrolişti că între ei există o înţelegere de cartel şi i-a sancţionat pe agenţii aconomici cu 1% din veniturile obţinute.
Petroliştii s-au adresat însă în instanţă unde au obţinut câştig de cauză. Printre companiile petroliere care urmau să fie amendate se numără: Lukoil Moldova, Petrom Moldova, Valexchimp, Rompetrol Moldova, Bemol Retail, Parstar Petrol şi Tirex Petrol.
Este pentru prima dată când Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei a cerut aplicarea unei amenzi pentru înţelegeri de cartel între agenţii economici de pe piaţa petrolieră.
Totodată, Angenţia Antimonopol a recomandat ANRE-ului să excludă din legislaţie prevederea, potrivit căreia, petroloştii sunt obligaţi să informeze autorităţile, cu trei zile înainte, despre modificarea preţurilor la carburanţi. Reprezentanţii Agenţiei Antimonopol susţin că anume acest fapt a stat la baza înţelegerilor de cartel dintre companiile petroliere.
Premierul Vlad Filat a declarat, anterior, că majorările la produse petroliere nu sunt justificate şi a admis că ar putea exista o înţelegere de cartel între comercianţii de produse petroliere.
Social
- Vlad Filat: Avem în continuare înţelegeri de cartel între comercianţii de produse petroliere
- CSJ va examina astăzi litigiul dintre ANPC şi câteva companii petroliere
- Cum concurează importatorii de petrol din Moldova
- Cultura nu se vinde! CSJ a dat câştig de cauză teatrului "Cehov" în diferendul cu firma "Casino Naţional Grup"