Aflată la Islamabad, Hillary Clinton a promis Pakistanului un ajutor de 500 de milioane dolari
foto: wordpress.com
canal tv
Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a promis Pakistanului un ajutor de peste 500 de milioane de dolari. Washingtonul speră că astfel va câştiga simpatia aliaţilor, vitală pentru câştigarea războiului din Afganistan.
Banii vor fi folosiţi pentru construcţia unor baraje, generatoare de energie electrică, dezvoltarea agriculturii şi construcţia de spitale. Aceste sunt primele proiecte lansate sub egida noului plan de asistenţă a Pakistanului, adoptat anul trecut.
Proiectul prevede acordarea a peste 7,5 miliarde de dolari pe parcursul a cinci ani. Pakistanul urmăreşte, de asemenea, să-şi îmbunătăţească accesul la pieţele internaţionale şi să câştige acces nediscriinatoriu la energie şi tehnologie.
Statul mai doreşte şi să-şi consolideze resursele în lupta cu terorismul. Clinton s-a aflat într-o vizită de două zile la Islamabad. Vizita se înscrie dialogul strategic pe care îl poartă Statele Unite cu Pakistanul.