Filat la Congresul Partidului Popular European: Dacă am reuşit până acum, sunt sigur că vom reuşi şi în viitor
Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, participă la lucrările Congresului al XX-lea al Partidului Popular European.
În cadrul sesiunii plenare a forumului, liderul PLDM a ţinut un discurs în care a exprimat recunoştinţă membrilor PPE pentru susţinerea procesului de reforme în Republica Moldova.
Totodată, Vlad Filat şi-a exprimat încrederea că toate dificultăţile şi provocările existente vor fi depăşite.
"Dacă am reuşit să oprim ţara dintr-o cădere economică liberă, să o transformăm dintr-o autocraţie într-o democraţie cu mass-media şi societate civilă puternică, sunt sigur că vom reuşi şi în viitor, în pofida crizei economice şi politice europene", a spus Vlad Filat.
La rândul său, Preşedintele PPE, Wilfried Martens, a declarat că Republica Moldova poate conta pe sprijinul popularilor europeni.
Congresul PPE se desfăşoară la Marseille, Franţa, în perioada 7 şi 8 decembrie curent. În cadrul acestuia participă peste o mie de delegaţi, din 39 de state.